O parte din frumuseţile Capitalei

1. La carul cu bere - locul unde totul se potriveşte
2. Arhivele Naţionale Române - unde se află trecutul nostru
3. Calea Victoriei - mai mult decât doar shopping
4. Parcul Cişmigiu - o oază în mijlocul Bucureştiului
5. Casa Poporului
6. Casa Poporului, Parcul Izvor - mândria românilor
7. CEC Bank - indiferent cum s-ar numi banca, clădirea rămâne extraordinară
8. Cercul Militar Român - o clădire tipică Bucureştiului pt mine
9. La carul cu bere

Fetiţe dulci de.... Dorobanţi

Dacă m-ai fi întrebat în urma cu câteva luni ce părere am despre capitala patriei noastre, aş fi răspuns cu mândrie că este una dintre cele mai frumoase metropole de pe Bătrânul Continent,că doar nu degeaba i se spune "Micul Paris"... Şi spuneam asta fiind ferm convinsă că am dreptate, că doar domiciliul meu vacant se află în Bucureşti (cu toate că stau acolo mai puţin de 3 luni pe ani :P) Un oraş cu locuitori educaţi, inteligenţi şi culţi, întotdeauna săritori, dornici să te ajute, să fie de folos, un adevărat sit arheologic al civilizaţiei române. Mulţi şi-ar spune, citind aceste propoziţii, că am locuit altundeva şi că am confundat Bucureştiul cu alt oraş, că smog-ul din oraş mi s-a lipit pe retină şi că nu am mai văzut ceea ce se întâmplă în jur, că zgomotul infernal de trafic bucureştean şi claxoanele miilor de maşini m-au asurzit şi că nu mai auzeam prostiile scoase pe gură de cei din jurul meu. Cel mai probabil este însă că aveam "creierii spălaţi", că eram orbită de amploarea unui oraş de peste 2 milioane de locuitori şi de titlul de capitală a unei ţări. Eram doar o copilă plecată de acasă, dintr-un orăşel de 160.000 de locuitori, incapabilă să realizez că titlul de "Capitală culturală europeană" poate fi chiar mai interesant decât cel de capitală naţională.
Am fost adusă cu picioarele pe pământ de curând, când am avut timp şi răbdare să analizez mai atent viaţa de zi cu zi din Bucureşti.
M-am urcat într-un avion Tarom (pentru mine un El Dorado al companiilor aeriene)şi am plecat la Bucureşti. Bineînţeles că am avut întârziere, deşi Tarom-ul nu consideră jumătate de oră a fi demnă titlului de "întârziere". Pilotul a avut grijă să mă facă milkshake, ca să îmi pierd şi ultimul strop din compasiunea şi aprecierea faţă de compania aeriană română. Într-un final am ajuns întreagă la Bucureşti şi am realizat că lucratul la biserica evanghelică are un atu: poţi să călătoreşti cu Tarom-ul şi să rămâi viu. :D Am ieşit din Otopeni şi, refuzând bărbaţii cu urme evidente de transpiraţie pe cămaşa mult prea strâmtă care mă întrebau: "un taxi doriţi, domnişoară?" am reuşit să mă urc într-un taxi, al cărui şofer să nu îmi ceară 4 RON pe kilometru. Apoi a urmat coşmarul oricăruia care intră în Bucureşti: podul Băneasa şi un ambuteiaj kilometric. O oră şi 50 de minute am stat în maşină până să ajung în Dorobanţi (dublu faţă de durata zborului Sibiu-Bucureşti)şi ceea ce am auzit pe durata acestor 110 minute mi-a mărit vocabularul de expresii idiomatice, toate având legatură cu organul genital masculin şi feminin, sexul oral, părinţii biologici, respectiv morţii acestora. Stoarsă de ultimul pic de energie, fiarta de caldură si cu un portofel mai uşor cu vreo 70 RON am ajuns în Dorobanţi. Pentru a schimba decorul, am decis să îmi petrec restul zilei pe Calea Victoriei, făcând o plimbare pe celebrul bulevard şi uitându-mă prin zecile de magazine de pe acolo. Ce să schimbi decorul, taică :O acelaşi miros de canalizare suprasolicitată şi nemodernizată de pe vremea Împuşcatului, aceleaşi sute de maşini claxonând nervos şi aceeaşi aglomeraţie tipică capitalei. Am trecut peste, reamintindu-mi că sunt totuşi în singura metropolă românească iar firea mea de patrioată nu mi-a permis să gândesc negativ despre capitala noastră.
Cireaşa pe tort a urmat însă a doua zi, când, de dimineaţâ am decis să îmi beau cafeaua pe Beller, ca domnişoarele de Dorobanţi. Când să îmi sorb şi eu liniştită din cappucino aud din spatele meu.
"Tu fato, eu i-am zis aseară că e penală! Cum crezi că mai pot eu apărea în club după ce a făcut ea asta. Mi-a stricat reputaţia.", amuzată de frântura de discuţie ascultată, am pus ceaşca jos şi m-am întors uşor pentru a vedea cine îşi stricase reputaţia cu o seară în urmă. O domnişoară brunetă, cu părul perfect lipit de cap şi strâns într-o coadă de cal, cu ochelari foarte trendy, tip aviator trăgea dintr-un slims. Văzând pachetul de ţigări, am realizat că nu sunt orice fel de slims, sunt Vogue mov cu aromă de liliac, ţigările tipice fetiţelor de Bucureşti. Vis-a-vis de brunetă şedea o altă domnişoară, bineînţeles blondă şi bineînţeles purtând şi ea ochelari de soare XXL. Aceasta din urmă o asculta cu atenţie pe prietena ei, dând din cap plină de compasiune.
"Nu ştiu cum a putut să facă asta, fato. Adică este atât de out felul cum se poartă ea. Şi-a făcut id de mess printesa_lu_dragoş. Atât de uncool, fato! Şi pe tipu ăla îl cheamă Dragoş. Ce nume e şi ăla?", a răspuns blonda făcând o mişcare plină de subînţeles către prietena ei. Compătimind-o profund pe domnişoara despre care cele două discutau aprins, am mai luat o gură de cappucino încercând să fac abstracţie de volumul foarte ridicat de la masa de lângă. Încercarea mea a eşuat pentru că bruneta focoasă a izbucnit în râs. Şi nu în orice fel de râs, ci în tipicul râs de capră: tare şi foarte teatral. Atunci mi-am dat seama de unde le cunoşteam pe cele două, erau domnişoarele de Dorobanţi pe care le cunoaşte toată lumea. Cu toate că fenomenul este foarte des întâlnit, nu văzusem niciodată live două astfel de fenomene. Şi acuma se aflau la o masă distanţă de mine, mai aproape ca oricând. :X
Abţinându-mă să nu mă duc să le cer autograf, am continuat sa le "spionez" pe cele două. Între timp suna telefonul blonde cu o melodie mai mult decât tectonică şi bineînţeles dată la maxim. Bineînţeles că domnişoara îşi schimbase vocea cu una mult mai erotică pentru a da bine la celălalt capăt.
"Bună! Uite sunt la o cafea, dar sunt foarte ocupată astăzi" (precizez că era sâmbătă şi din câte ştiu, programul normal de lucru este de luni până vineri - cu excepţia celor care fac ore suplimentare sau a medicilor şi mă îndoiesc că domnişoara, la cei 20-22 de ani ai ei, era medic cu gărzi de week-end sau că făcea ore suplimentare)
"Ce fac diseară? Aaa, nu am încă un program exact dar probabil că ies în club. Să ne întălnim? Nu ştiu dacă am timp, ţi-am spus că sunt foarte ocupată zilele astea. Da, da, cum să nu. Rămâne pe altă dată. Bine, te pup. Ciao", închizând telefonul, domnişoara îşi dăduse ochii peste cap.
"Vai fato, ăsta nu-mi mai dă pace şi nu înţelege că sunt prea highclass pentru el", la această replică m-a bufnit râsul. Domnişoarele, însă, erau prea adâncite în discuţia lor pentru a mă băga în seamă. Şi aşa au continuat poveştile celor două, fără a băga de seamă că terasa era plină şi că toată lumea putea asculta ce spun ele. Puţin le păsa, că doar ele erau highclass, noi nu. Trecând la un subiect delicat cum este sexul anal, am decis să le las intimitate şi am plecat.
Aşa am făcut şi eu cunoştiinţă cu celebrele domnişoare de Dorobanţi, un fenomen pe cât de cunoscut, pe atât de răspândit. Actualele adepte ale acestui "cult" îmbătrânesc, dar vin altele şi altele, ca verigile într-un lanţ al slăbiciunilor. Ce a rămas din părerea mea foarte bună despre Bucureşti? Mai nimic. Sunt amărâtă de ceea ce se întămplă şi pentru prima dată realizez ce gust are greaţa existenţială. Nu este un articol anti-România, pentru că iubesc ţara asta mai mult decât orice şi oriunde m-aş duce, recunosc cu mândrie că sunt româncă.
Bucureştiul are într-adevăr cu ce se mândri, lucru demonstrat de pozele pe care le voi încărca, însă cu siguranţă "domnişoarele de Dorobanţi" nu se numără printre acestea... :)

Telefonul fără fir

În ultima vreme am trăit cel mai groaznic sentiment, anume acela de a fi urmărit. Şi nu, nu ma refer la acei "stalker"-i bolnavi psihic şi obsedaţi cu care se confruntă persoanele mai mult sau mai puţin vedete din ziua de azi, ci la cei a căror ocupaţie principală este aceea de a ştii tot. Şi nu, nu ma refer la cunoaşterea istoriei Egiptului Antic, a psihologiei omului sau a culturii precreştine. Mă refer la cunoaşterea programului şi a stilului de viaţă a tuturor cunoştiinţelor directe sau indirecte.
Nu aţi înţeles? De fapt e foarte simplu, este vorba despre bârfitori şi băgăcioşi, adică despre aproximativ 65 % din populaţia României.
Dar să revin la sentimentul meu de a fi urmărită. Am avut tupeul de a pleca in vacanţă fără a anunţa jumătate din Sibiu ca îmi părăsesc oraşul natal pentru câteva zile cu scopul de a-mi expune la soare pielea oricum mult prea albă. Această faptă negândită a fost o greşeală capitală, o încălcare clară a legilor din Codul Purtării în Societatea Modernă. Acest Cod este neoficial însă toată lumea îl cunoaşte şi îl respectă cu stricteţe, pentru că altfel nu s-ar mai încadra in categoria de "High-Society Mioritic".
Relaxată şi odihnită m-am întors de pe plaja însorită, pregatită parcă de încă un an de lupte seculare cu prostia şi superficialitatea altora. Am fost luată în primire încă din prima zi de către o cunoştiinţă (nu mă lasă sufletul să o numesc prietenă).
"Mi se pare mie sau eşti bronzată? Aaaa, şi parcă şi maieuţul e nou, sau?", m-a întrebat ea cu o privire de genul <<ştiu ce ai făcut acum câteva zile>>. Uitându-mă în jur, mi-am dat seama ca nu am cum să fug şi sansele să treacă Superman să mă salveze din ghearele acestei persoane erau egale cu zero. Aşa ca am mărturisit, plină de părere de rău pentru îndrăzneala mea de a pleca în vacanţă neanunţând pe toată lumea.
"Ăăăăă, am fost in Grecia la mare, se poate să mă fi bronzat puţin", ulterior am realizat că zâmbetul pe care l-am afişat alături de acest răspuns fusese probabil cel mai fals zâmbet posibil.
"Ah, am uitat. Mi-a spus X că ai fost plecată".
Poftim??? Dar X de unde ştia??
Răspunsul la această întrebare l-am primit în aceeaşi seară când, ieşind la una din multele terase suprapopulate din centrul istoric al Sibiului, m-am întâlnit cu Y care m-a întrebat senină:
"Mi-a spus Z că ai fost la mare in Grecia. Cum a fost? Am auzit ca sunt incendii pe acolo....".
"Dar Z de unde ştie?", am întrebat şocată de cunoştiinţele vaste despre programul meu ale acestor persoane.
"Vecinul bunicului tău i-a spus socrului verişoarei lui W, care este prietenă foarte bună cu Z", şi aşa mi-am dat seama că persoanele binevoitoare precum această Y îţi oferă cu mare plăcere informaţii de Insider. Astfel am aflat că pe lângă persoanele deja implicate (să recapitulăm: X, Y, Z, W, vecinul bunicului meu, verişoara lui W, socrul verişoarei lui W), mai era implicat încă jumătate din cercul meu de cunoscuţi, semi-cunoscuţi şi necunoscuţi.
Să revenim la sentimentul meu de a fi urmarită. Jumătate din acest cătun, că altfel nu pot numi Sibiul (cu toate că frate-meo a fost dat afară de la oră de către veşnicul Fipsu fiindcă a numit Sibiul un "cătun"), a aflat că am fost in Grecia. Meditând asupra acestui fapt, realizez ca acest tip de urmărire este mult mai bine pus la punct decât strategia stalker-ilor de pe întregul continent american. Este o adevărată reţea de informaţii şi investigaţii, o combinaţie fatală între FBI şi CIA. Din fericire însă, această reţea este folosită doar local, pentru a urmări dacă membrii "High Society Mioritic" urmează cu stricteţe Codul Purtării în Societatea Modernă. În concluzie pentru cei care nu aparţin acestui grup dar vor să scape de sentimentul de a fi urmarit: nu uitaţi să vă anunţaţi TOŢI vecinii, socrii şi cumnaţii vecinilor, foştii colegi de liceu şi pe familile lor că plecaţi în concediu. Sau, şi mai sigur, daţi anunţ la ziar, pentru a fi sigur ca anunţaţi pe TOATĂ lumea ca plecaţi în concediu. ;)

Politica romaneasca......

De curând am citit un pamflet foarte draguţ legat de europarlamentarii români. Cu toate că am râs cu lacrimi citind articolul, mă uimeşte faptul că presa din România mai poate face încă haz de necaz. Pentru că, să fim sinceri, ceea ce se întâmplă acum in politica română este mai mult de plâns decât de râs. Nu ştiu dacă cei care votează sunt sub limita prostiei şi a credulităţii permise sau pur şi simplu nu au pe cine sa aleagă, însă în orice caz situaţia este tragică. Apelăm la simţul umorului al Uniunii şi al Parlamentului European şi trimitem aceste caricaturi ale politicii mioritice la Bruxelles şi la Strasbourg. Însă oare cât timp va ţine figura? :|

Programul zilnic al europarlamentarilor Elena Basescu, Gigi Becali si Vadim Tudor
(articol de pe www.apropo.ro)

Ora 7.00 – domnul Becali iese din camera si coboara in pijama in fata hotelului. Confruntat cu privirile socate ale receptionerilor, realizeaza ca nu e la Bucuresti si, deci, nu are 30 de oi simbolico-relaxante de muls. Somnoros, se intoarce in camera.

Ora 7.15 – domnul Vadim iese din camera si pune pasta de dinti pe clantele europarlamentarilor UDMR.

Ora 8.00 – domnul Becali se trezeste.

Ora 8.05 – domnul Vadim se trezeste.

Ora 8.10 – domnisoara Elena Basescu se intoarce din club.

Ora 8.30 – domnul Vadim si domnul Becali se intalnesc la micul dejun. domnul Becali face un scandal monstru. Cum si-au permis sa-i serveasca lui, care se pricepe la lactate, o branza mucegaita? I se explica faptul ca branza e Camembert. “Atunci sa-i spuneti lu’ Camambert ca ma p..s pe branza lui! Are noroc ca nu e Giovanni aici ca-l si scuipa!” domnul Vadim a concluzionat : “Nu te enerva, ca nu-i mare branza!”

Ora 9.00 – domnul Becali se ascunde in baie ca sa nu-l vada Dumnezeu ca fumeaza.

Ora 9.15 – domnul Vadim se intalneste in holul hotelului cu europarlamentarii UDMR. Schimbul de replici demonstreza tuturor delegatiilor din preajma ca semnele pentru sex oral, mama si morti sunt universale.

Ora 9.30 – Incep lucrarile. Emotii. Si domnul Becali si domnul Vadim sunt inscrisi astazi la cuvant.

Ora 10.30 – Ca sa mai treaca timpul, domnul Vadim face Sudoku si d-ul Becali nu face Sudoku.

Ora 11.00 – George Becali ia cuvantul pentru prima data in Parlamentul European. “I am onorated that za romanians votated me to be or not to be…aaa… scuze…to be parlamentarashion in…here. My mission here iz to show that with…credinta in Dumnezeu it will be ok! I am the Bear, the vulturation, the warrior of light! Thank you! Fortza Steaua!”

Ora 11.30 – Europarlamentarii din celelalte tari isi revin din soc. Lucrarile continua.

Ora 12.00 – domnul Vadim termina de jucat SUDOKU si incepe sa arunce cu bilute de muci in europarlamentarii UDMR. Acestia ridica mana si-l parasc. Scandal etnic. Presedintele ii ameninta cu evacuarea. D-ul Vadim ii striga in limba romana ; “Tu vorbesti animalule? Care esti un homosexual de prima mana si ai facut sex in trei cu Javier Solana si Gorbaciov? Crezi ca nu am aflat ca esti copilul din flori al Evei Braun, facut cu Hitler?!” Din fericire pentru delegatia noastra, traducatorul era in pauza de pipi.

Ora 12.30 – domnul Vadim ia cuvantul si spune exact ce-a zis mai devreme. Din nefericire, traducatorul se intorsese din pauza de pipi… domnul Vadim este evacuat.

Ora 13.30 – domnul Becali si domnul Vadim se intalnesc la masa de pranz.

Ora 13.45 – domnul Becali vomita pateul de gasca.

Ora 14.00 – Europarlamentarii au parte de o surpriza. Un micro-recital de pian. Spre final, domnul Becali se ridica, pune 1000 de euro pe pian si-i sopteste pianistei “Vreau melodia aia, Suparat, pentru domnu’ presedinte al Parlamentului ca sa-l ierte pe Vadim si pentru familia mea care a ramas in tara!”

Ora 14.30 – domnisoara Elena se trezeste sa faca pipi. Se culca la loc.

Ora 15.00 – Se reiau lucrarile Parlamentului European. domnul Vadim joaca biliard pe messenger cu Gheorghe Funar. Domnul Becali joaca poker on-line cu laptopul ascuns sub masa, ca sa nu-l vada Dumnezeu.

Ora 16.00 – domnisoara Basescu se trezeste si pleaca la shopping.

Ora 17.00 – se termina programul zilei. Domnul Vadim il duce pe d-ul Becali intr-un muzeu unde avea loc o expozitie speciala. Domnul Becali insista sa cumpere un tablou cu o “tipa zambareata”. Ghidul insista ca Mona Lisa nu e de vanzare! Domnul Becali se enerveaza : “Orice are un pret! N-am io bani sa cumpar un cacat de tablou?!”

Ora 18.00 – Cei doi intra intr-un magazin si se intalnesc cu domnisoara Elena Basescu. O pun in tema cu ce s-a intamplat la lucrarile Parlamentului.

Ora 19.00 – Toti trei mananca scoici la un restaurant din centru.

Ora 19.10 – domnul Becali sustine ca scoicile se vomita mai usor decat pateul de gasca.

Ora 20.00 – Intoarcerea la hotel.

Ora 20.15 – domnul Becali intra in dus.

Ora 20.15 si 20 de secunde – domnul Becali iese din dus.

Ora 20.45 – domnisoara Basescu deschide laptopul si isi pune gandurile pe hartie.

Ora 20.45 si 10 secunde – domnisoara Basescu inchide laptopul.

Ora 21.00 – domnul Vadim se uita la dvd-uri cu Elena Ceausescu si plange.

Ora 22.00 – domnul Becali adoarme uitandu-se la el insusi pe Pro TV.

Ora 22.30 – domnul Vadim adoarme uitandu-se la el insusi pe Otv.

Ora 23.00 – domnisoara Basescu pleaca in club.

Trezirea din..... hibernare?!

Au trecut aproape 2 luni de când am scris ultima dată, lucru care mă face să mă simt cât se poate de leneşă şi de lipsită de orice continuitate şi seriozitate. De vină să fie oare vara? vacanţa? mult prea mult timp liber petrecut prin cafenele şi cluburi? lipsa conexiunii la internet pe malul Marii Mediteraneene? probabil toate la un loc, presărate cu puţină lipsă de inspiraţie.
Apropo lipsa de inspiraţie... am citit de curând un studiu publicat de nemţi (ei nu au altceva mai bun de facut pe timpul verii decat sa analizeze comportamentul ciudat al Homo Sapiens) conform căruia, in vacanţă, IQ-ul unui om scade simţitor.
"Adica?", se intreaba ţăranul român.
"Adică se prosteşte, frateeeee", răspunde cocalarul român.
Şi cam aşa şi este. Din proprie experienţă am învăţat ca statul cu orele pe plajă sau în apă, în saună sau la masaj in SPA-ul hotelului fără a avea o anumită activitate intelectuală te tâmpeşte de-a dreptul! (pentru cei care se întreabă: cititul meniului la restaurant NU este considerat a fi o activitate intelectuală!!:P) Această luminiţă de la capătul tunelului, această Fata Morgana in deşertul de zi cu zi al mersului la servici nu este nimic altceva decât drumul sigur spre deteriorarea neuronilor. Avem însă noroc ca aceste celule se regenerează într-un timp (nu în toate cazurile) scurt... :D
Acum concediul s-a terminat iar neuronii care au supravieţuit trebuie sa se descurce din nou in viaţa de zi cu zi. Încet dar sigur intrăm şi noi in ritmul obişnuit, lăsând vacanţa deoparte. Aaaaa...şi bineînţeles aşteptăm partea a2a a acestui studiu ca să aflăm daca IQ-ul mai revine la normal dupa un concediu...:))

lipsa de apreciere.....

Intotdeauna mi-a facut placere sa lucrez in turism. Mi-au placut persoanele cu care am avut contact, colegii de munca, atmosfera si (de ce sa mint?) si partea financiara.
Acuma insa atmosfera e incordata, persoanele sunt intr-o continua schimbare de personalitate si atitudine (si nu neaparat in sensul bun).
Barfe, intrigi, toata lumea stie ce, cand si cu cine face celalalt, etc..... What the fuck? :O De ce intereseaza pe toata lumea ce face o anumita persoana? De ce trebuie sa dau raportul de fiecare data cand fac ceva sau de ce am facut-o?
De curand a ajuns o femeie frustrata ajunsa la jumatatea unui secol de viata sa ma barfeasca si sa comenteze de faptul ca lucrez pentru a-mi castiga singura banii de care am nevoie. Si de ce? pentru ca ea a fost toata viata incapabila sa lucreze pentru a-si asigura un trai bun ei si familiei ei. Astfel nu a esuat numai in propria ei viata ci si in educarea fiului ei, care a mostenit acea lene incurabila si acea dorinta de a scapa de munca. Acum eu ce sa inteleg din faptul ca nu ma suporta pentru ca nu mi-i rusine sau lene sa muncesc? Ca e frustrata? Invidioasa? Sau pur si simplu proasta? Nu vreau sa judec pe nimeni insa pur si simplu ma uimeste aceasta atitudine. Nu trebuie sa aprecieze toata lumea ceea ce fac eu, pot trai linistita si stiind ca exista astfel de persoane. Insa povestile pe care le scoate pe gura, mai ales la varsta ei, sunt demne de dispret.
In ziua de azi gasesti din ce in ce mai rar apreciere fata de munca cinstita indiferent in ce consta ea. Atata timp cat nu stai cu mana intinsa mi se pare admirativ faptul ca incerci sa iti oferi tie si familiei tale un trai cat mai mult. Cu toate astea, nu toata lumea gandeste la fel. De multe ori lipseste si autoaprecierea corecta. Unii se cred mai puternici decat sunt, uita de unde au plecat si, mai ales, cine i-a ajutat sa ajunga unde sunt acum. Sunt scarbita de ceea ce se intampla in jurul meu, desi nu credeam niciodata ca o sa ajung asa. Lumea se schimba, indiferent daca in mod pozitiv sau nu..
Ce ramane de facut? Sa "ne bagam picioarele" (scuzati expresia)? Nu prea cred.... Sa luptam mai departe pentru ceea ce am inceput si sa incercam sa ne finalizam visele si dorintele oricat de ireale ar parea. Si poate vom reusi atunci sa readucem lumea la normal. :)

hysteria when you*re near

ca să vedeţi că isteria chiar poate fi pozitivă...

Iubirea = isterie

Isterie

ISTERÍE, isterii, s.f. Boală nervoasă caracterizată prin apariţia unor simptome neurologice foarte variate, nejustificate de existenţa unor leziuni şi declanşate prin şocuri emotive (accese de râs sau de plâns, convulsii, sufocări etc.), sugestie sau autosugestie etc.
Sursa: DEX '98

Cam aşa sună definiţia din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române al cuvântului "isterie". Dintr-un impuls de curiozitate am căutat adevăratul inţeles al acestui cuvânt pe care eu personal il folosesc foarte des in ultima vreme. Şi, culmea, îl folosesc intr-un sens cât se poate de pozitiv. Starea de "isterie" în care mă aflu este cel puţin la fel de intensă precum o stare euforică, o stare de fericire absolută şi nemărginită. Aşadar am ajuns sa îi ofer alte conotaţii acestui cuvânt... Dar nu sună oare mai bine când pronunţi "isterie" ştiind că este un sentiment incredibil de satisfăcător? Şi dacă orice lucru pe lumea asta are şi o parte bună, isteria de ce nu poate fi şi ea pozitivă?
Dacă stai sa analizezi mai de aproape definiţia din DEX, îţi dai seama că isteria se caracterizează într-adevăr prin accese de râs şi plâns, prin stări în care, mai mult ca oricând, simţi că pluteşti. Şi deci, lăsând la o parte fragmentul în care euforia este descrisă ca fiind o "boală nervoasă", definiţia gasită nu este tocmai opusă sensului pe care l-am creat eu....

Pentru că putem!

Să îţi revi după o seară petrecută cu cele mai bune prietene, cutreierând o grămadă de localuri, fără a avea însă o ţintă precisă, este întotdeauna greu. Cu cât seara este mai frumoasă, cu atât mai greu îţi este sa te trezeşti dimineaţa, să mergi la lucru. Şi, ca sa mă exprim cu subînţeles, a fost o seară foarte frumoasă. Cu atât mai greu mi-a fost a doua zi la servici.
"Aşa e după beţie", m-a încurajat o colegă cu un zâmbet plin de complicitate.
"A fost doar vineri seara", am răspuns răguşită.
Dupa 5 ore de somn am ajuns să prezint Sibiul pe engleză unor mexicance. Nu reuşesc sa îmi dau seama cât de clar am vorbit şi cât de mult au înţeles ele. Dar 2 ore mai târziu şi cu şi mai puţină voce decât înainte, am terminat ghidajul iar sud-americancele erau foarte încântate.
După încă 6 ore de muncă dusă la extrem alături de prietena mea cea mai bună şi prima pizza Quatro Formaggi mâncată vreodata, mi-am terminat programul. Bineînţeles că mahmureala încă nu imi trecuse, că cearcănele erau din ce în ce mai adânci şi că vocea îmi pierise de tot. Dar am trecut şi peste asta. De ce? Pentru ca PUTEM!!

Holding out for a hero

Taste of Summer

De când aşteptam sa fiu trezită de razele calde de soare care pătrund prin perdeaua mult prea transparentă? De când vroiam sa îmi savurez cafeaua de dimineaţă pe balconul abia deşteptat? De când nu am mai dormit cu geamul deschis, dezmierdată de adierea nopţii calde? De când aştepta, încuiată in dulapul din debara, rochiţa mea preferata de vara, crezând ca am uitat-o? De când nu am mai chiulit de la ora de mate pentru a ne putea bucura de soare undeva pe o terasa uitată de lume?
Răspuns: de muuuuult. Mai exact, din toamna trecută.
Gata cu frigul din dormitor si pornitul centralei electrice (care duce, automat, la creşterea facturii de gaz şi pe timp de criză......). Gata cu purtatul paltoanelor, al cizmelor îmblănite, al fularului şi al căciulii. Gata cu îngheţatul in bancă, in laboratorul de geografie, când eternul Fipsu explică felul în care funcţionează hidrocentralele sau ce ştiu eu ce alte subiecte nu prea captivante. Ce urmează? Răspuns: 3 luni de absolută libertate, de soare şi căldură. 3 luni de aventură, de întâmplări neaşteptate şi bineînţeles multe de povestit după. Pe scurt: a venit varaaaaa!!!!!!