Au trecut aproape 2 luni de când am scris ultima dată, lucru care mă face să mă simt cât se poate de leneşă şi de lipsită de orice continuitate şi seriozitate. De vină să fie oare vara? vacanţa? mult prea mult timp liber petrecut prin cafenele şi cluburi? lipsa conexiunii la internet pe malul Marii Mediteraneene? probabil toate la un loc, presărate cu puţină lipsă de inspiraţie.
Apropo lipsa de inspiraţie... am citit de curând un studiu publicat de nemţi (ei nu au altceva mai bun de facut pe timpul verii decat sa analizeze comportamentul ciudat al Homo Sapiens) conform căruia, in vacanţă, IQ-ul unui om scade simţitor.
"Adica?", se intreaba ţăranul român.
"Adică se prosteşte, frateeeee", răspunde cocalarul român.
Şi cam aşa şi este. Din proprie experienţă am învăţat ca statul cu orele pe plajă sau în apă, în saună sau la masaj in SPA-ul hotelului fără a avea o anumită activitate intelectuală te tâmpeşte de-a dreptul! (pentru cei care se întreabă: cititul meniului la restaurant NU este considerat a fi o activitate intelectuală!!:P) Această luminiţă de la capătul tunelului, această Fata Morgana in deşertul de zi cu zi al mersului la servici nu este nimic altceva decât drumul sigur spre deteriorarea neuronilor. Avem însă noroc ca aceste celule se regenerează într-un timp (nu în toate cazurile) scurt... :D
Acum concediul s-a terminat iar neuronii care au supravieţuit trebuie sa se descurce din nou in viaţa de zi cu zi. Încet dar sigur intrăm şi noi in ritmul obişnuit, lăsând vacanţa deoparte. Aaaaa...şi bineînţeles aşteptăm partea a2a a acestui studiu ca să aflăm daca IQ-ul mai revine la normal dupa un concediu...:))
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu