duminică, 7 iunie 2009

Pentru că putem!

Să îţi revi după o seară petrecută cu cele mai bune prietene, cutreierând o grămadă de localuri, fără a avea însă o ţintă precisă, este întotdeauna greu. Cu cât seara este mai frumoasă, cu atât mai greu îţi este sa te trezeşti dimineaţa, să mergi la lucru. Şi, ca sa mă exprim cu subînţeles, a fost o seară foarte frumoasă. Cu atât mai greu mi-a fost a doua zi la servici.
"Aşa e după beţie", m-a încurajat o colegă cu un zâmbet plin de complicitate.
"A fost doar vineri seara", am răspuns răguşită.
Dupa 5 ore de somn am ajuns să prezint Sibiul pe engleză unor mexicance. Nu reuşesc sa îmi dau seama cât de clar am vorbit şi cât de mult au înţeles ele. Dar 2 ore mai târziu şi cu şi mai puţină voce decât înainte, am terminat ghidajul iar sud-americancele erau foarte încântate.
După încă 6 ore de muncă dusă la extrem alături de prietena mea cea mai bună şi prima pizza Quatro Formaggi mâncată vreodata, mi-am terminat programul. Bineînţeles că mahmureala încă nu imi trecuse, că cearcănele erau din ce în ce mai adânci şi că vocea îmi pierise de tot. Dar am trecut şi peste asta. De ce? Pentru ca PUTEM!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu